Sonet de toamnă M-ai intrebat, cu ochii tăi limpezi, de cristal: Iubitul meu cel straniu ce daruri imi găseşte? - Iubito, taci! Ţi-aş spune că inima-mi doreşte Candoarea ce-avusese străvechiul animal Tu, care-mi legeni somnul cu minghieri uşoare Să nu ştii niciodată cumplitu-mi nenoroc Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc! De patimă mi-e silă şi orice gind mă doare... Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pindă Şi, nevăzut, ţinteşte cu arcul lui fatal O, si cunosc prea bine eternul arsenal: Ruşine, furii, crimă... O, margarită blindă Suntem două amurguri de toamnă ostenită O, tu, atit de albă şi rece Margarită! "Charles Baudelaire - Les fleurs du mal"
Comentarii
Trimiteți un comentariu