sergius

                                                                               LACUL de Mihai Eminescu -comentariu literar- Mihai Eminescu ,  supranumit Luceafarul poeziei romanesti, face parte din generatia marilor clasici alaturi de Ion Creanga, Ioan Slavici, Ion  Luca Caragiale grupati de Titu Maiorescu la cenaclul literar Junimea care a functionat la Iasi si apoi la Bucuresti. El a trait  intre anii 1850-1889 si a  debutat in anul 1866, cu poezia „La mormantul lui Aron Pumnul” scrisa la moartea profesorului sau de limba romana. Temele favorite  ale poetului sunt: timpul, natura, istoria nationala si dragostea. Printre cele mai importante poezii enumeram: „Luceafarul”, „Scrisorile” (V), „Mai am un singur dor”, „Seara p...

Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă; Tresărind în cercuri albe El cutremură o barcă.  Şi eu trec de-a lung de maluri,  Parc-ascult şi parc-aştept Ea din trestii să răsară Şi să-mi cadă lin pe piept; Să sărim în luntrea mică,  Îngânaţi de glas de ape,  http://Versuri.ro/w/q517  Şi să scap din mână cârma,  Şi lopeţile să-mi scape; Să plutim cuprinşi de farmec Sub lumina blândei lune - Vântu-n trestii lin foşnească,  Unduioasa apă sune!  Dar nu vine... Singuratic În zadar suspin şi sufăr Lângă lacul cel albastru Încărcat cu flori de nufăr

Sonet de izbinda Izbînda strînse-alături vitejii la festin, În platoșe, subt coifuri, cu suliți și topoare. Și zalelor frecate din nou, licăritoare, Li se stropea oglinda cu picături de vin Voinicii apărară fruntării și ogoare De fala cîte unui străin sau nestrăin, Și-i rătezară capul cu ochii de venin, Și-n puseră zăbală-n gingii sîngerătoare. Toți ațintesc cu pizmă pe cruntul căpitan, Căci fiecare-n sine de spada lui se miră ; Porunca lui temută smeri și pe Satan. Dar ăst fără de teamă flăcău biruitor, Se uită-n fundul cupei ce buzele-o goliră Și sfărimînd-o-n palmă, răcnește ; - ,,Vreau să mor !''

Sonet de toamnă M-ai intrebat, cu ochii tăi limpezi, de cristal: Iubitul meu cel straniu ce daruri imi găseşte? - Iubito, taci! Ţi-aş spune că inima-mi doreşte Candoarea ce-avusese străvechiul animal Tu, care-mi legeni somnul cu minghieri uşoare Să nu ştii niciodată cumplitu-mi nenoroc Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc! De patimă mi-e silă şi orice gind mă doare... Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pindă Şi, nevăzut, ţinteşte cu arcul lui fatal O, si cunosc prea bine eternul arsenal: Ruşine, furii, crimă... O, margarită blindă Suntem două amurguri de toamnă ostenită O, tu, atit de albă şi rece Margarită! "Charles Baudelaire - Les fleurs du mal" 

Cuvinte stricate Toate Cuvintele mele sunt întortochiate Şi s-au îmbătat. Le vezi? Au căzut, s-au sculat. Au vrut să alerge şi să joace Dar beţia le-a prăvălit încoace. Nu mai ştiu ce spun şi îs Bolnave de râs. S-au stricat cuvintele mele! Umblă prin mocirle cu stele De cositor După un mărţişor, Şi-ar voi să culeagă roade Fâstâcite ăi neroade Din sălcii nici verzi. Cuvintele să nu mi le mai dezmierzi, Să nu le mai spuie agale Buzele tale.

                 ,,cuvintele'' de Stefan Tudor Nu exista paznic la cuvinte! Intra in livada lor bogata S i culege-atat cat poti cuprinde. S i mai vin-o odata. Ele te asteapta zimbitoare- Si cel bun si cel rautacios, Precum fructele lucesc la soare- Unul plin,iar altul gaunos Ai cules? Memoria ti-e plina? Vad pe ochi ca ti-ai luat de toate Si cuvinte dulci cum e lumina, Si cuvinte-amare ,piperate . Nu exista paznic nici la gura. Un cuvant taios ori grosolan Nu-ti aduce dragoste, ci ura Din amic iti face un dusman. Iar cuvantul linistit si dulce Si pe-o fiara o-ncalzeste-un pic Semanat, el roada bun-aduce: Din dusman iti face un amic"  Nu exista paznic la cuvinte! Este-n lumea asta un cintar, Care se numeste simplu:minte, Din pacate,folosit prea rar.